Voluntari
Departamentul „Voluntari și voluntare” coordonează activitatea acestora în cadrul inițiativei.
Activitățile principale sunt de a identifica persoane care vor să ofere ajutor, de a menține comunicarea cu ei, de a analiza feedback-ul de la aceștia și de a-i implica în acțiuni.
Aproape 4000 de voluntari și voluntare au fost înregistrați din luna februarie, grupați în categorii, în funcție de tipul de ajutor care au menționat că sunt dispuși să îl ofere – transport, cazare, servicii, voluntariat la depozite, vămi etc. În prezent, ofertele de ajutor sunt recepționate prin platforma dopomoha.md/ofer.
Momentan, echipa dezvoltă un mecanism de evidență și feedback a voluntarilor. Sistemul pilot este testat cu voluntarii care ajută la depozitul Moldova-Film, unde în fiecare sâmbătă sunt organizate activități de sortare a pachetelor pentru persoanele refugiate.
La mijlocul lunii iunie, a fost lansată și „Volunteer Academy”, un program de lungă durată, care va oferi o serie de instruiri și de activități pentru voluntarii și voluntarele implicate.