Centrul Comunitar

Centrul Comunitar 151 (CC151) este un spațiu sigur și incluziv pentru femei, copii, tineri și tinere din comunitatea locală și refugiați, care se află într-o situație temporară de vulnerabilitate. 

CC151 este un loc unde oricare vizitatoare se va simți în siguranță și va beneficia de o varietate de servicii, cursuri, traininguri, evenimente de socializare, dar și informații utile despre oportunitățile externe. 

Centrul a fost deschis la 20 iunie 2022, la Chișinău, cu sprijinul UNHCR, și este primul centru comunitar de acest tip din Moldova. Echipa Centrului organizează evenimente bazate pe nevoile reale ale vizitatorilor, pentru a facilita socializarea și integrarea beneficiarilor.

 

Misiunea Centrului

Crearea un spațiu prietenos și sigur, care oferă șanse egale de implicare, dezvoltare și integrare a femeilor, copiilor, tinerilor, tinerelor din comunitatea locală și a refugiaților, care se află într-o situație temporară de vulnerabilitate.

Valorile Centrului Comunitar: integrare • transparență și încredere • unitate în diversitate • suport • deschidere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Obiectivele principale:

  1. Creșterea nivelului de bunăstare pentru vizitatorii Centrului Comunitar;
  2. Cooperarea eficientă între comunitățile aflate în situații de vulnerabilitate temporară, și/sau comunitățile defavorizate.
  3. Creșterea capacităților femeilor, copiilor și tinerilor, inclusiv refugiați, aflați în situații de vulnerabilitate temporară, și/sau comunitățile defavorizate.
  4. Consolidarea rezilienței femeilor, copiilor și tinerilor din comunitatea locală și a refugiaților în fața situațiilor de criză;
  5. Dezvoltarea unui model replicabil în toată țara al Centrului Comunitar.

Lucrăm pe mai multe direcții, ghidați de nevoile și solicitările beneficiarilor noștri: servicii suport activități de integrare măsuri de consolidare a capacităților  dezvoltare instituțională.

 

Echipa

Echipa centrului este formată din 35 de persoane, unele dintre ele sunt foști voluntari/ voluntare ale inițiativei „Moldova pentru Pace“, dar și activiști/activiste ale societății civice și specialiști/specialiste, inclusiv din Ucraina, în diferite domenii umanitare, care își aduc cunoștințele, expertiza și experiența în dezvoltarea și activitatea Centrului.

 

Servicii

BlueDot | Punct Albastru. Centrul Comunitar găzduiește al optulea Blue Dot din Moldova, deschis de UNHCR, care este un spațiu de informare și consiliere pentru femeile, copiii, tinerii și tinerele din Ucraina, dar și din comunitatea locală. În cadrul Blue Dot, aceștia pot beneficia de consiliere juridică și psihologică. Consilierea psihologică și serviciile juridice se desfășoară fizic la centru, dar și online în caz de necesitate, cu o programare prealabilă. 

În timp ce mamele beneficiază de serviciile psihologului sau sunt consultate de juristă, copii au posibilitatea să se joace sub supravegherea bonei în Ludotecă, o cameră amenajată special pentru ei. De asemenea, Ludoteca oferă mamelor un spațiu intim și amenajat pentru alăptarea și îngrijire bebeluşului. 

Pentru o vizită, vă puteți înscrie în prealabil, ori primi o consultație la numerele de telefon: +373 (68) 210 811; +373 (68) 001 050; +373 (68) 581 401. Blue Dot este deschis de luni până vineri, între orele 9:00 și 17:00. 

Spațiu pentru informare. Beneficiarii Centrului au la dispoziție o bibliotecă, care oferă spațiu pentru lectură și navigarea pe internet. Aceasta este deschisă de luni până vineri, de la 9:00 la 18:00. Puteți rezerva un loc prealabil la telefonul:  +373(68) 373 874.

 

Activități zilnice

Activitățile desfășurate în Cadrul Centrului Comunitar se concentrează pe creșterea capacităților beneficiarilor, astfel încât aceștia să se simtă integrați în comunitate și să dobândească noi abilități. Zilnic, copiii și adulții pot participa la activități gratuite.

De obicei, acestea se desfășoară în a doua parte a zilei, după orele de școală și muncă.

Astfel, femeile, copiii și tinerii pot beneficia de cursuri de limbă română, engleză și ucraineană, dar și de diverse ateliere, precum ateliere de robotică, modelare 3D, ateliere de DJ-ing, broderie, sesiuni de pilates, jocuri de societate, ateliere de șah, grădinărit urban și alte ateliere interesante.

 

Evenimente

Pe lângă activitățile și serviciile zilnice oferite,în cadrul Centrului Comunitar se desfășoară evenimente recreative, culturale și de divertisment, printre care se numără: serile de film, evenimente de socializare și networking, dedicate zilelor Internaționale, dar și sărbătorilor.

 

Evenimente organizate de comunitate

De asemenea, echipa Centrului încurajează și oferă o mână de ajutor pentru desfășurarea activităților și evenimentelor sociale și culturale organizate de beneficiari și/sau organizații locale, care aduc un plus de valoare pentru dezvoltarea Centrului Comunitar și se aliniază cu valorilor noastre.

Pentru a organiza un eveniment la Centrul Comunitar, apelați la telefonul
+373(68) 373 874, or prin email: communitycenter151@laolalta.md

 

Detalii despre activitățile Centrului:

Fiți parte a comunității noastre pentru a afla toate detaliile și oportunitățile din cadrul Centrului Comunitar 151. Alăturați-vă la paginile noastre pe online: Telegram Instagram Facebook. Împreună putem petrece timp de calitate și interesant! 

 

Galerie Foto

Mai jos vedeți o selecție de fotografii de la unele dintre cele mai interesante evenimente organizate în 2022: seri de film, atelier de DJ-ing, atelier interactiv pentru copii „Insula comorilor”, Evenimentul „Salut, august!”, Ziua Națională a Independenței Ucrainei, Ateliere de distracții cu clovni de la „Red Noses”, evenimente cu privire la Ziua internațională împotriva traficului de ființe umane.