Washington DC: „Rooftop Reception in Support of Ukrainian Refugees in Moldova” – un eveniment marcant pentru inițiativa „Moldova pentru Pace”

iunie 30, 2023

Rooftop Reception in Support of Ukrainian Refugees in Moldova //Recepția de pe acoperiș în sprijinul refugiaților ucraineni din Moldova, organizată în luna mai la Washington DC, SUA, a fost un eveniment marcant, la care au participat peste 120 de lideri comunitari, parteneri și simpatizanți ai inițiativei „Moldova pentru Pace”.

În cadrul evenimentului, reprezentanții „Moldova pentru Pace”, Constanța Dohotaru și Oleg Tomșa au prezentat domeniile de activitate ale inițiativei și direcțiile de asistență a persoanelor strămutate forțat în Republica Moldova din Ucraina.

Reprezentanții MpP s-au întâlnit cu mai mulți oficiali în Statele Unite ale Americii, cum ar fi: Diana DeGette – congresswomen, Veaceslav Tofan – director executiv Amnesty International Moldova, Ludmila Malcoci – Keystone Moldova, Martin Angeby – directorul Institutului Național Democratic (NDI) din Moldova și Natalia Carafizi – directoare Hospice Angelus.

La eveniment a fost prezentă diaspora din Republica Moldova și cea din Ucraina, stabiliți de mai mulți ani în Statele Unite ale Americii.

Unul dintre scopurile evenimentului a fost strângerea fondurilor pentru susținerea inițiativei „Moldova pentru Pace”. În acest scop, a fost organizată o licitație cu vânzare de picturi și obiecte, care reprezintă cultura și tradițiile Moldovei și Ucraineni, lucrări confecționate manual de către beneficiarii Centrului Comunitar 151. În cadrul evenimentului au fost colectați peste 8.570 de dolari, bani redirecționați pentru a oferi în continuare asistență refugiaților din Ucraina.

Pentru cei care nu au putut participa la eveniment, există posibilitatea de a contribui financiar, accesând link-ul: https://chuffed.org/project/h3toykekimtrbte. În fiecare săptămână, inițiativa „Moldova pentru Pace” sprijină peste 6.000 de persoane cu alimente de bază și articole de igienă. Fiecare donație este foarte importantă pentru noi!

La eveniment a fost prezentă diaspora din Republica Moldova și cea din Ucraina, stabiliți de mai mulți ani în Statele Unite ale Americii.
În cadrul evenimentului a fost organizată o licitație de vânzări ale obiecte create de beneficiarii Centrului Comunitar 151.
Viorel Ursu, Ambasadorul Moldovei în SUA, unul dintre organizatorii activi ai evenimentului.
Evenimentul a împletit tradițiile ucrainești și moldovenești. În ansamblu local de dansuri moldovenești dansează moldoveni, ucraineni și chiar americani.
Cei prezenți au comunicat, au participat la licitație și au donat pentru ucrainenii refugiați în Moldova
Evenimentul a fost organizat de Ambasada Republicii Moldova în SUA în parteneriat cu Fundația pentru Societatea Deschisă, Românii DC și Ukraine Focus.

Citiți detalii despre eveniment, în articolul publicat de Românii DC – aici

Sursa fotografiilor: Romanians of DC