Gestonând criza refugiatelor și refugiaților: Femei din Ucraina și Moldova colaborează în sectorul umanitar
24 februarie 2022 a fost o zi îngrozitoare pentru întreaga lume – statul rus a început agresiunea militară împotriva Ucrainei, încă o încercare de a curba identitatea țării vecine și de a o cotropi din toate aspectele. Războiul durează deja peste nouă luni. Deși au fost duse numeroase tratative pentru a stabili pacea, dar și în pofida contribuțiilor umanitare de la nea’ Vasile de peste gard, până la organizații cu renume, războiul încă nu a fost oprit.
Moldova a fost mobilizată aproape instant pentru a oferi ajutor refugiatelor și refugiaților. De atunci și până acum, moldovenii și suporterii lor au întâmpinat la trai, dar au și petrecut mai departe zeci de mii de persoane din Ucraina, dintre care multe au rămas în Moldova, cu speranța de a se întoarce acasă cât mai repede. Majoritatea sunt femei, care au lăsat în urmă soții și fiii cu majorat, încurajați să lupte pentru Ucraina și pentru țara lor. Ele se angajează, continuă viața aici pentru a susține familiile lor, dar și ajută altor refugiați cu tot sufletul.
Pentru acest articol, am vorbit cu mai multe femei din Ucraina sau din Moldova care lucrează pe direcția gestionării crizei refugiatelor și refugiaților.
Elena este din regiunea Odesei: „Am sosit în Moldova pe 3 martie și eram sigură că peste o săptămână mă voi întoarce acasă. Dar, după o lună, am realizat că războiul nu va sfârși curând. În tot acest timp, eram într-o stare depresivă, ca într-o ceață”, povestește Elena. Ea a venit cu copilul de 11 ani și își dădea seama extrem de bine că e practic imposibil să împărtășești cu el emoțiile și trăirile prin care trecea – era dificil de explicat cum ei au ajuns aici și totul părea un vis. „Familia, ce ne-a găzduit aici, ne-a înregistrat pe platforma de primit ajutor – deși mă simțeam incomod să iau produse de care poate altcineva într-o situație mai rea are nevoie, gazdele m-au încurajat să vin, pentru că și ele erau îngrijorate pentru noi”, își amintește Elena. Ea și copilul au primit ajutor la depozitul Moldova Film, ce aparține inițiativei Moldova pentru Pace – o mișcare civică ce a fost mobilizată pentru a oferi ajutor refugiatelor și refugiaților din Ucraina și, până acum, continuă să contribuie la gestionarea fluxului de refugiați, la crearea activităților de integrare, la elaborarea proiectelor ce permit acestora să afle mai multe despre drepturile lor în țară și altele.
„Deși văzusem pe ușă anunțul că voluntarii la depozit sunt bineveniți, nu planificam să devin una. Totuși, credeam și speram că mă voi întoarce acasă cât mai curând. Dar am decis să rămân pentru o oră să o ajut pe doamna Maria, voluntara de atunci la secțiunea de haine, să aranjeze toate itemurile donate.” Așa, Elena cu copilul ei au rămas până acum, oferind ajutor inițiativei în tot ce e posibil: „El mi-a spus «Mama, și mâine venim, doar ajutăm oamenii.» Ne-am reorientat instant către acest lucru. Marele plus a fost comunicarea, dar și aveam o activitate ce ne distrage de la telefon, de la știri”, adaugă Elena. Așa au continuat câteva luni, până Elenei i-a fost propus să fie responsabilă de secțiunea hainelor în locul doamnei Maria. „Toate și toți suntem aici cu un scop – da, avem caractere diferite, dispoziția, fiecare dintre noi trece prin provocări și îngrijorări, cineva e din Kyiv, cineva din Mykolaiv, de fiecare dată scriem oamenilor noștri și-i întrebăm dacă e liniște acolo. Mai mergem la evenimente, ne vedem la cine”, spune Elena. În timpul crizei Coronavirusului, Elena a închis afacerea sa în giuvaiergie, dar de profesie este doctoră. „Desigur că se întâmplă să avem situații tensionante, dar noi știm prin ce trec ai noștri și încercăm să rezolvăm totul. Tensiunea emoționantă despre cele ce se întâmplă acasă mereu e prezentă. Dar aici oricum vin oameni care au un simț pronunțat al umanității, empatie”, punctează Elena.
Tanya este, de fapt, din Moldova, dar a locuit foarte mulți ani în Odesa. A lucrat cusătoreasă. În aprilie 2022, a venit la Chișinău pentru că a aflat despre deschiderea depozitului. „Fiul meu făcea voluntariat aici. A doua zi după sosirea mea în Moldova, am început să vin să lucrez la depozit. M-au primit atât de bine în acest colectiv unit, unde oamenii se ajută reciproc”, își amintește Tanya. A încercat să lucreze și peste hotare, însă în scurt timp au refuzat-o, pentru că are cetățenie moldovenească, deși își petrecea viața în Ucraina. Așa și s-a întors la depozit. „În Odesa, a rămas copilul și nepoțica. Dar colectivul de aici e superb și împreună distribuim donațiile ce le primim. Și nu mi-e frică de lucru, mai ales că ajutăm tot pe ai noștri. Am un vis, ca și noi toți – să se sfârșească acest război. Odesa este lipsită de energie electrică, termică, apă și îmi fac griji pentru apropiații mei”, adaugă Tanya. „Ajutăm oamenii cu un cuvânt bun și mă simt bine când văd rezultatul muncii mele în dispoziția oamenilor. Refugiate și refugiați continuă să vină”. Tanya a menționat că de asemenea centre, ca depozitul Moldovei pentru Pace, vor fi deschise în Odesa, neapărat își va oferi cunoștințele și experiența obținută aici pentru a-l dezvolta.
„Primele care ne-au sărit în ajutor au fost femeile. Apoi s-au alăturat și bărbații, ajutând cu lucrul de hamal și altele”, povestește Natalia, coordonatoarea depozitului de la Moldova Film pentru inițiativa Moldova pentru Pace. La început, echipa Moldova Film la fel contribuia cu ajutor. „Am încurajat mai mulți oameni să vină să ne susțină la colectarea și distribuirea bunurilor și așa a crescut echipa. Ne bucură enorm că avem așa un suport din partea refugiatelor și refugiaților din Ucraina – da, unii au plecat mai departe, să găsească o viață mai bună, însă avem persoane care sunt cu noi de la început, chiar dacă au sau nu salarii”, menționează Natalia. „Atunci, nu prea aveam timp să ne cunoaștem, dar acum știu că avem și medici în echipă, și marinari, și studenți, inginere, directoare, DJ, profesoară de dans. Dar s-au integrat destul de simplu. Nu conta ce profesie ai, căci ne-a unit bunătatea și omenia”, adaugă ea.
Natalia este din Moldova și primul gând al ei, când s-a oferit să facă voluntariat, a fost să-și ajute țara, dar și prietenii care au venit din Ucraina: „Am oferit pachete de produse alimentare și igienă nu doar celor suferinzi de război, dar și familiilor gazde. Donațiile pentru refugiate și refugiați au venit și de la oamenii simpli de la noi, și de la diverse organizații naționale și internaționale.” Natalia spune că a acumulat extrem de multă experiență în funcția pe care o deține – cunoștințe noi, a câștigat noi prieteni, a avut experiența de a participa la diverse cursuri. „Lucrând mai mult în sectorul privat, am realizat că nu-mi doresc să plec peste hotare, dar mi-ar fi plăcut să lucrez cu companii europene. Fiind coordonatoare, am reușit să cunosc parteneri din Europa, să aflu mai multe despre strategiile lor”, adaugă Natalia. Potrivit ei, echipa depozitului este de 15 persoane, dintre care 12 sunt femei mereu cu inima deschisă pentru a ajuta. „Poate, de la început, lucrul aici a permis tuturor să mai uite de cele ce se întâmplă acasă, dar faptul că ele continuă să ajute persoane care, la fel ca dânsele, au rămas fără nimic, le-a dat un impuls în lucrul de zi cu zi. Acum, fiecare are regimul și ritmul ei, dar mereu sunt gata să facă un lucru suplimentar, având o atitudine mai implicată pentru a găsi necesarul pentru refugiatele și refugiații care vin la depozit. Chiar dacă lucrul este greu, chiar dacă uneori nu-ți simți spatele și mâinile după o zi de lucru”, spune Natalia.
Apropo, ea a menționat că lucrătoarele și lucrătorii de la depozit beneficiază de diverse cursuri – comunicarea și psihologia traumelor și cum de discutat cu oamenii ce suferă, diverse cursuri din cadrul Centrului Comunitar 151, deschis pentru refugiatele, tinerii și copiii veniți din Ucraina, dar și pentru cele din Moldova,, traininguri pentru voluntare și voluntari de la Volunteer Academy, ambele proiecte deschise prin intermediul inițiativei. „Beneficiem și de sesiuni de consiliere psihologică în grup și individuale, datorită suportului unor organizații. Am avut și seri de team-building pentru consolidarea echipei. Unele voluntare au plecat și peste hotare pentru careva traininguri. Multe spun că nu au avut așa oportunități nici pe timpul studenției sau când profesau”, menționează ea.
Lilia, co-coordonatoare a proiectului „ROBOTA: Consiliere în carieră și protecția drepturilor muncii persoanelor refugiate”, spune că îi este greu să se identifice drept un actor umanitar: „Este o identitate nouă, pe care trebuie să o încorporez în viața de zi cu zi și să o accept”, menționează ea. Războiul a făcut-o să lucreze într-un domeniu necunoscut și să-și accepte noul rol, deși a mai făcut voluntariat înainte – munca voluntară și munca umanitară au asemănări, dar nu se suprapun, potrivit ei: „De la început de război, vedeam implicarea mea drept o acțiune de solidaritate, ceva firesc, pe care orice om o poate întreprinde, indiferent de profesie.”
Ultimii ani, Lilia a lucrat în domeniul dreptului la muncă, mai ales că, în opinia ei, în comparație cu alte drepturi fundamentale ale omului, în Moldova se lucrează mai puțin la protecția muncii. „Avem diverse organizații care se ocupă de protecția drepturilor omului, dar mai mult la libertatea de exprimare, la participare, la asociere, ale femeii, ale copiilor. Dreptul la muncă este cumva neglijat, iar, în afară de sindicate, nu mai sunt organizații ce se ocupă de acest domeniu. În echipa noastră, încercăm să combinăm interesele ce le avem și ne adaptăm noii realități din Moldova, adică unui val de persoane noi, refugiate, de obicei femei cu copii, pe care nu vrem să le primim doar ca oaspeți, dar ne dorim să le integrăm în societatea noastră. Sfera muncii este un câmp de integrare”, adaugă ea. Astfel, prin intermediul proiectului Robota, echipa încearcă să ofere tot suportul posibil celor ce-și doresc să se angajeze, oferind consiliere în carieră și juridică – e important nu doar de oferit unei persoane instrumentele necesare pentru a o pregăti să muncească în Moldova, dar și să cunoască mecanismele de protecție în câmpul muncii. „Refugiatele și refugiații, fiind un grup vulnerabil, nu cunosc legislația țării, nu au relațiile și cunoștințele ce le posedă moldovenii. Încercăm să fim acest spațiu, în care grupul se adresează atunci când se confruntă cu probleme la locul de muncă”, spune Lilia.
Din septembrie 2022, de când a fost lansat proiectul, și până acum, din 298 de persoane ce au beneficiat de serviciile proiectului Robota, 239 sunt femei. „Nu cred că le-a fost ușor să facă acest pas. Dar au trecut deja nouă luni și, având în grija lor și alte persoane sau susținându-i pe cei de acasă, din Ucraina, decid să se angajeze, pentru că trebuie să facă față mai multor realități paralele – cea a războiului și cea de aici. Cu siguranță, ele încearcă să acomodeze aceste experiențe traumatice ca să reușească să trăiască mai departe, chiar de e complicat”, povestește Lilia, adăugând că, structural, țara noastră nu dispune de condiții care într-adevăr să le încurajeze să se angajeze. Unele femei nu știu în îngrijirea cui să-și lase copii, iar protecția temporară a refugiatelor și refugiaților încă nu a fost adoptată și în lipsa acesteia, copii părinților ce nu au solicitat azil în Moldova, aceștia fiind marea majoritate din grup, sunt lipsiți de dreptul deplin la educație. De asemenea, femeilor le este greu să găsească un loc de muncă flexibil, care le va permite să îngrijească de copii, mai ales în regiune.
„În echipa noastră, credem în orizontalitate. Deși e greu de coordonat o echipă atât de mare, cu o experiență atât de diversă și vastă, cred că ne descurcăm destul de bine, având oameni potriviți, cu o abordare umanitară a lucrurilor”, atenționează Lilia. Proiectul Robota va continua să funcționeze și după sfârșirea războiului, pentru că sunt deja cazuri de refugiate și refugiați ce se decid să se stabilească în Moldova. „La început, nu cunoșteam logica războiului, decât doar din cărți. Actorii umanitari, cu care am interacționat, trecuseră prin ea și ne-au îndemnat să planificăm pe termen lung activitățile noastre”, adaugă ea.
Puterea acestor femei care lucrează în sectorul umanitar și colaborează pentru a crea un spațiu sigur pentru toate și toți este fără limite. Având suport reciproc, ele continuă să muncească și să pună baza condițiilor și activităților necesare pentru integrarea refugiatelor și refugiaților în comunitățile locale.
Articol de Ilona Sergheevna
Poze de Octavian Fedco