/FOTO/ „Visurile prin pictură”. Eveniment unic – organizat de Centrul Comunitar 151. Lucrările grandioase urmează a fi expuse la Washington

mai 12, 2023

Ceea ce este desenat în imaginație – a fost expus, de data aceasta, nu pe hârtie, cum ne-am obișnuit de obicei, dar într-un mod inedit… pe pânză. Și nu de pictori renumiți, dar de copii, adolescenți și adulți talentați și plini de entuziasm.

Cu alte cuvinte, este vorba despre evenimentul unic… organizat de Centrul Comunitar 151, timp de trei zile. Acolo, 10 participanți, copii și adolescenți, și-au transpus pe pânză dorințele.

La „Visurile prin pictură” participanții și-au dezvoltat creativitatea, s-au antrenat sub îndrumarea unui profesionist, au vizualizat și visat împreună.

Grație talentului participanților – patru picturi vor reprezenta „Moldova pentru Pace” la Washington în cadrul „Rooftop Reception in Support of Ukrainian Refugees in Moldova” organizat pe 24 mai de către Ambasada Republicii Moldova în parteneriat cu Open Society Foundation.

„Războiul continuă, iar necesitatea de suport pentru persoanelor care au fost nevoite să se refugieze în Moldova din calea invaziei ruse nu a dispărut. Dorim să povestim și celor din SUA despre Inițiativa civică „Moldova pentru Pace” și să implicăm pe oricine își dorește să ofere ajutor”, susține Constanța Dohotaru, coordonatoarea Asociației Laolaltă.

Donațiile făcute la acest eveniment vor fi direcționate către susținerea inițiativei civice „Moldova pentru Pace”, care acordă asistență refugiaților ucraineni din Moldova.

La 26 februarie 2022, a luat naștere Inițiativa „Moldova pentru Pace” (MpP). MpP este o inițiativă civică creată pentru a oferi asistență refugiatelor și refugiaților în urma invaziei ruse în Ucraina. MpP reunește oameni care recunosc și înțeleg dificultățile cu care se confruntă cei și cele care și-au lăsat în urmă casa și oamenii dragi pentru a ajunge în siguranță.

Momentan, eforturile MpP sunt concentrate pe trei direcții principale:

(1) acordarea de asistență directă refugiaților prin asigurarea necesităților de bază (hrană, produse de igienă, locuință, transport etc.);

(2) facilitarea integrării pe termen lung prin oferirea de îndrumare profesională, consiliere juridică și psihologică etc.;

(3) monitorizarea respectării drepturilor refugiaților și promovarea politicilor de asistență, protecție și integrare.

Centrul Comunitar 151 a fost creat de către AO „Laolaltă” pentru inițiativa „Moldova for Peace / Moldova pentru Pace”, cu suportul Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR-Moldova).

Mulțumiri tuturor celor care au împărtășit aceste momente cu Centrul Comunitar 151.